Cum faci o listă de rezoluții pentru Noul An care funcționează?
Rezoluțiile pentru Noul An sunt doar o simplă modă sau pot fi cu adevărat realizate?
Studiile arată că aproximativ 80% dintre persoanele care își setează obiective pentru anul ce urmează renunță să mai lucreze la îndeplinirea lor din luna februarie. De ce se întâmplă acest lucru? Unde greșește majoritatea?
Află adevărul din spatele listei de obiective pentru Noul An și învață cum să-ți setezi rezoluții realiste, care pot fi realizate cu adevărat!
Lista de rezoluții pentru Noul An conține toate acele planuri, obiective și idealuri pe care ni le setăm în pragul dintre ani, motivați fiind de perspectivele unui nou început.
De ce simțim nevoia să facem o listă de rezoluții?
Avem tendința de a stabili rezoluții pentru că Anul Nou servește ca un marker al trecerii timpului, un moment în care ne reevaluăm și facem planuri de viitor. Sosirea Noului An ne dă un sentiment de reînnoire, ceea ce ne determină să ne gândim la domeniile din viața noastră pe care dorim să le îmbunătățim sau schimbăm, de aceea simțim nevoia să facem planuri / să setăm obiective.
De ce nu de ducem (adesea) rezoluțiile la îndeplinire?
Starea de bucurie și motivație în momentul în care ne setăm astfel de rezoluții este mult mai mare decât aceea când trebuie să lucrăm cu adevărat la ele, pentru a le îndeplini. Acesta este unul din motivele psihologice pentru care aceste planuri de Noul An tind să nu ajungă să fie îndeplinite.
De asemenea, prinși în extazul momentului, tindem să ne setăm rezoluții nerealiste, adesea repetându-le pe cele pe care nu am reușit să le realizăm în anii trecuți, cum ar fi să adoptăm o nutriție sănătoasă, să facem mai multă mișcare sau să lucrăm mai mult la îmbunătățirea sinelui ș.a. Astfel, tot ceea ce facem este doar să ne păcălim pe noi înșine că vom putea realiza ceva ce poate că nu ne-am dorit sau nu am fost niciodată suficient de determinați să realizăm, prinși în febra momentului reînnoirii anului.

Ce soluții avem?
- Împarte scopul în obiective mici.
În loc să îți setezi un scop greu de realizat, cum ar fi să slăbești 25 de kilograme, să zicem, recomandat este să îl împarți în obiective mai mici (ex.: să mănânci mai sănătos, să faci mici schimbări). Astfel vei fi motivat să lucrezi la scopul tău și, în loc să fii dezamăgit că nu l-ai realizat cum îți doreai, să te bucuri de micile reușite pe parcurs.
- Concentrează-te pe „a face” nu pe „a evita”.
Studiile arată că este mai probabil să reușești să îndeplinești un obiectiv lucrând la mentalitate și oricând se ivește ocazia să faci ceva pentru scopul tău. Nu trebuie să îl duci „dintr-o suflare” la îndeplinire, ci să nu lași „pe mâine” acțiunile pe care le poți realiza în momentul actual, pentru scopul tău.
- Setează-ți obiective realiste.
Dacă nu ai mers niciodată la sală sau ai fost mereu o persoană sedentară, nu te aștepta de la tine ca în Noul An să poți alerga un maraton întreg. Setează-ți obiective realiste, pe care le poți realiza cu adevărat, dar nici foarte ușoare pentru a te determina să te autodepășești, să devii mai bun, dar fără a te suprasolicita fizic, mental sau emoțional.
- Fii flexibil.
Lista de rezoluții nu trebuie să se simtă ca o corvoadă atunci când o privești și să te simți copleșit și încărcat de emoții negative atunci când nu ai reușit să faci un lucru exact așa cum ți-ai propus. Dacă ceva nu ți-a reușit, ia-ți lecțiile de învățat din acel lucru, ajustează obiectivul și continuă să lucrezi. Așa vei rămâne motivat.
Cum arată un obiectiv setat corect?
Obiectivele tale ar trebui să fie SMART, adică:
- Specifice: identifică un obiectiv clar, nu ceva general;
- Măsurabile: să aibă o modalitate măsurabilă de a identifica progresul (timp / evoluție);
- Atangibile: care pot fi realizate;
- Realiste: nu încerca să îți setezi obiective care nu ți se potrivesc sau pe care nu vei reuși să le realizezi sau pentru care nu îți vei dori să lucrezi;
- Limitate în Timp: setează un termen limită pentru obiectivele tale.
Punând în aplicare toate acestea în momentul în care îți creezi lista de obiective pentru Noul An vei avea mult mai multe șanse să îți vezi rezoluțiile împlinite, făcând parte din cei 20% care rămân motivați și lucrează la ele.
Tu îți setezi rezoluții pentru Noul An sau te lași dus pur și simplu de val?
Psiholog 𝓢𝓾𝔃𝓪𝓷𝓪 𝓟𝓪𝓿𝓵𝓸𝓿


